CULTIVĂM PORUMB

Porumbul, numit și cucuruz, este cea de-a treia cultură cerealieră ca importanță și este cea de-a doua, după grâu, în topul comerțului internațional. Porumbul este alcătuit din mai multe părți: flori bărbătești, nod, între nod, flori femeiești, frunză, cocean și rădăcina firoasă. Tulpina este înaltă, dreaptă, cu noduri și Tăciune de porumb între noduri. Ea este groasă, plină cu măduva și se numește cocean. Frunzele sunt mai mari și mai late decât cele ale grâului.

Porumbul crestat este cel mai important din punct de vedere comercial și este folosit mai ales ca mâncare pentru vite, porci sau alte animale. Din porumbul destinat măcinării se obține făină de mălai. Porumbul este o sursă importantă de ulei vegetal și are numeroase aplicații în industrie.

CULTIVĂM GRÂU

Producția de grâu a României a crescut în 2016 cu 7% față de 2015, până la 8,413 milioane de tone și a înregistrat o medie de peste 4 t/ha, pe fondul unui climat blând, lipsit de secetă. Datele furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că, în 2016, s-au cultivat 2,075 milioane ha cu grâu și secară și s-a obținut o producție medie de 4,054 kilograme la hectar, deci un total de 8,41 milioane de tone de grâu, față de 7,85 milioane de tone în 2015.

Soiurile de grâu cu o capacitate ridicată de producție trebuie să aibă o rezistență bună la principalii factori de risc ai climatului din România, toleranță bună față de principalele boli foliare și să permită creșterea unei culturi de calitate.

România a ajuns pe locul al doilea în Uniunea Europeană la exportul de grâu și orz, în 2016. Anul trecut, fermierii români au exportat peste 840.000 de tone de grâu, numai în primele șapte săptămâni ale sezonului de agricultură, iar exportul a atins 1,589 milioane de tone până la finele anului.

Germania se află pe locul 1 în topul exportatorilor din UE. Din Germania s-au exportat, de la începutul anului fiscal 2016/17, 1,892 milioane de tone de grâu, pe locul al doilea se află România cu 1,589 milioane de tone, urmată de Franța cu 1,351 milioane de tone și Polonia cu 971.000 de tone de grâu.

CULTIVĂM FLOAREA SOARELUI

Floarea soarelui este una dintre cele mai răspândite plante oleifere de la noi din țară. Din semințele ei se obține un ulei cu răspândire mare atât în România, cât și peste hotare. Cererea ridicată de ulei de floarea soarelui, dar și multiplele întrebuințări ale acestei plante determină mai mulți fermieri să se îndrepte către cultivarea ei.

Prin industrializare se obține, în primul rând, uleiul, iar în urma acestui proces rămân șroturile, utilizate în hrana animalelor. De asemenea, pălăriile rămase în urma treierării și turtele de calitate inferioară rămase în urma extragerii uleiului se folosesc ca furaje pentru animale. Turtele de calitate superioară se folosesc pentru prepararea halvalei. Pentru că floarea soarelui este o plantă cu mult polen, cultura este folosită și pentru producerea mierii de albină. Din cojile semințelor se fabrică carbonat de potasiu, furfurol, dar și drojdie furajeră, plăci fibro-lemnoase, alcool etilic, bioxid de carbon lichid și lignină.

Uleiul de floarea soarelui este folosit în mod special în alimentația oamenilor pentru că are o calitate superioară, o culoare, un gust și un miros plăcut. Este considerat unul dintre cele mai bune uleiuri vegetale, având un conținut ridicat de acizi grași nesaturați. Are un conținut scăzut de grăsimi saturate și colesterol și un conținut ridicat de vitamine – E, B5, B3, B1, K, A și D. Are un punct ridicat de fumegare – 207 grade Celsius pentru uleiul nerafinat și 230 pentru uleiul rafinat.

Și semințele de floarea soarelui pot fi consumate ca atare asigurând în jur de 550 de calorii la 100 de grame consumate. Ele se folosesc și în amestecuri de semințe și fulgi pentru micul dejun, dar și în produse de patiserie și panificație.

CULTIVĂM ORZ

Orzul se cultivă pentru boabe, care se întrebuințează la furajarea animalelor și pentru bere. Paiele de orz se folosesc la hrana animalelor, ca și orzul pentru furaj verde, asociat cu o leguminoasă (borceag).

CULTIVĂM LUCERNĂ

Lucerna este una dintre cele mai valoroase culturi de plante furajere datorită producției mari de masă verde și a calității superioare a fânului, fiind o cultură furajeră foarte răspândită în România. Fânul de lucernă conține 0,80% calciu, 0,18% fosfor, 1,23% potasiu, 0,22%, magneziu și 0,2% sulf, săruri minerale care îl recomandă pentru utilizarea cu precărede în alimentația vacilor de lapte.